„Cei doi preşedinţi vor avea şi un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internaţională, inclusiv evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi refugiaţi, implicaţiile conflictului în plan energetic, precum şi în planul securităţii alimentare globale. Pe agenda discuţiilor se va afla şi cooperarea româno-elveţiană în plan multilateral, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024”, mai indică sursa citată.
Din perspectiva agendei europene, va fi abordat cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi acordarea celei de-a doua tranşe financiare a contribuţiei elveţiene la fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cu ocazia vizitei, va avea loc la Palatul Cotroceni şi ceremonia semnării Acordului-cadru româno-elveţian prin care va fi operaţionalizată cea de-a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană, mai arată sursa menţionată.