Ora 14:00 - Prima referire la extinderea Spațiului Schengen și România în cadrul Consiliului European de joi a fost făcută de preşedintele Parlamentului Europea - Roberta Metsola. Oficialul UE și-a exprimat din nou dezamăgirea faţă votul dat în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie, potrivit unor surse oficiale. Klaus Iohannis a mulţumit pentru sprijinul puternic al Parlamentului European, dar şi al majorităţii covârşitoare a statelor membre.
Ora 12:40 - Președintele Consiliului European - Charles Michel a anunțat înaintea lucrărilor că subiectul României după refuzul admiterii în Schengen va fi abordat în cadrul unor discuții între șefii de stat prezenți laa Bruxelles, în cadrul Consiliului.
Ora 12:00 - Consiliul European și-a început lucrările, la Bruxelles. Principalele subiecte pe agendă: urmările războiului din Ucraina și relațiile UE-SUA.
Ora 11:00 - Au sosit primii șefi de stat la Bruxelles, printre care și cancelarul austriac Karl Nehammer.
Cancelarul austriac a făcut și primele declarații. Karl Nehammer a vorbit din nou despre numărul mare de migranți care ajung în Austria, respectiv 100.000 de cereri de azil, precum și de faptul că granițele României și Bulgariei nu sunt „suficient de protejate” privind trecerile ilegale de migranți.
În același timp, cancelaru laustriac că nu are nimic cu România, în schib aacă Poliția Română când vorbește de numărul uriaș de migranți care ar traversa granița României.
Ora 10:00 - Subiectul extinderii Spațiului Schengen nu este pe agenda de joi a Consiliului European.
Președintele Klaus Iohannis și cancelarul austriac - Karl Nehammer au stat, miercuri, față în față, într-o întâlnire oficială, după eșecul aderării țării noastre la Schengen. Înainte de summitul de joi, de la Bruxelles, Klaus Iohannis a făcut apel la calm: românii nu trebuie să îi boicoteze pe austrieci.
Klaus Iohannis a anunțat că România nu va ataca votul din JAI la Curtea Europeană de Justiție. Singura soluție e diplomația, a mai spus președintele. Pe de altă parte, președintele a precizat că nu trebuie să ne facem speranțe mari. Următoarea decizie privind aderarea țării noastre la Schengen ar putea avea loc abia la anul. Klaus Iohannis a vorbit și despre decuplarea României de Bulgaria, la următorul vot.
„Statul român nu va ataca decizia politicienilor de la Viena, la Curtea Europeană de Justiţie, şi nici nu va boicota companiile austriece.
Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie - cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe. Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice.
Nu așa se tratează astfel de probleme. Nu cred că și-a imaginat cineva că de săptămâna trecută până astăzi Austria sau Olanda și-au schimbat atitudinea și ce n-am rezolvat săptămâna trecută în JAI, rezolvăm, astăzi, în Consiliul European. Nu este bine să avem astfel de așteptări”, a precizat Iohannis.
La reuniunea Consiliului European programată joi, Klaus Iohannis va explica de ce România merită să devină stat membru Schengen, dar fără să se aştepte ca Austria să îşi schimbe votul, mai devreme, de martie anul viitor.