Legea promulgată instituie ziua de 11 iulie ca „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”.
Astfdel, cu prilejul „Zilei Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii” pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-americane.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi misiunile diplomatice ale României în Statele Unite ale Americii, precum şi din alte state sau aflate pe lângă organizaţii internaţionale – reprezentanţii diplomatici ai României de la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite, NATO, UE – pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate.
În plus, unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a „Zilei Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, mai prevede legea.