Kelemen Hunor: "În acest moment nu discutăm de creşterea vârstei de pensionare, în acest moment discutăm despre o nouă lege pentru a face sistemul sustenabil şi echilibrat. Deci, ceea ce va conţine acest lucru, în anul 2023, probabil, că nu se va întâmpla azi, nu se va întâmpla nici în 2022, dar aici discuţiile abia sunt la început, dar vom vedea exact ce înseamnă pensii, sistemul de pensii, din acest punct de vedere, sustenabil. Acum avem legea în vigoare, plus ordonanţa de urgenţă prin care s-au modificat nişte articole şi în acest moment a început un proces de recalculare a pensiilor, fiindcă şi aici sunt nişte inechităţi mari."
Vicepremierul a dat ca exemplu discrepanţa dintre pensia un muncitor care s-a retras în 2015 şi unul care a ieşit la pensie în 2020, în baza aceloraşi criterii.
Kelemen Hunor: "Deci, nu e acceptabil să fie o diferenţă foarte mare; sau un inginer care a avut o cotizaţie de nu ştiu cât, în condiţii similare cu un alt inginer care a ieşit cu cinci ani mai târziu, e o diferenţă mare. Recalcularea înseamnă să existe o echitate mult mai mare, este în procedură la Ministerul Muncii şi trebuie să aşteptăm să se termine această procedură."
Conform Agerpres, vicepremierul a adăugat că o altă discuţie este legată de "pensionarea anticipată", punctând că, în opinia sa, "nu este corect să iasă cineva la pensie la 45 de ani".
Kelemen Hunor: "Se poate face, se poate discuta, dar, din punctul meu de vedere, nu este corect să iasă cineva la pensie la 45 de ani. Dacă cineva îmi spune în ţara asta că este corect să fii pensionar la 45 de ani, doar că ai fost poliţist, atunci eu spun că nu există dreptate în această ..., nici în cazul magistraţilor. (...) Eu nu spun că trebuie să stea până la 65 de ani sau până la 70 de ani poliţistul în intersecţie, nu despre acest lucru vorbim, dar nici nu se poate accepta că unii la 45 de ani sunt pensionari, după care se reangajează, de obicei la stat, iau şi pensia, iau şi un salariu bun. Deci, acest lucru trebuie discutat şi nu se îndreaptă împotriva nimănui. Nu e corect. Profesorul sau medicul sau învăţătorul nu e stresat? Şi lucrează până la 65 de ani. Deci, din acest punct de vedere este o discuţie în acest moment cum se poate găsi un echilibru în societate şi, sigur, suntem departe să luăm o decizie în acest sens. Dar, trebuie să recunoaştem că, da, e vorba despre o nouă lege, mai echilibrată şi mai echitabilă."