„Și de la domnu primar de la Scoarța care e născut în aceeași zi cu mine. La mulți ani! Domnu` primar, câți ani, câți ani?
Mamă, 71, dar nu arătați! Bravo, bravo! Să vrea Dumnezeu la 71 de ani să arăt ca dânsul. Hai, de la Scoarța! 2,10
Ion Stamatoiu este primarul comunei Scoarța, județul Gorj. Cutremurele care s-au resimțit începând de luni au atins și localitatea pe care o administrează. Pagubele au fost minore, însă localnicii sunt speriați de gândul că pot urma alte seisme. Edilului nu pare să-i pese, așa că a petrecut alături de alți primari din Bărbătești, Bustuchin, Bălănești, Dănești, Aninoasa, dar și din județul Dolj.
Contactat de jurnaliștii Realitatea Plus, primarul din Scoarța spune că evenimentul a fost unul profesional, în ciuda acestor imagini.
„N-a fost nicio petrecere organizată, au fost invitați mai mulți primari din Gorj și din Dolj pentru un proiect european destinat tinerilor. Probabil că organizatorii în programul lor l-au avut invitat pe domnul Constantin Enceanu care astăzi sărbătorește ziua de naștere. Și întâmplător sau nu, astăzi îmi sărbătoresc și eu ziua de naștere, dar a fost o coincidență, nu știam nici eu”, a declarat edilul de Scoarța.
Potrivit informațiilor noastre, edilii le-au dat bani cântăreților pentru dedicații. În plus, primarul din Scoarța ar fi nelipsit de la chefurile din zonă.