Tribunalul Constanţa a respins, miercuri, cererea depusă de Arhiepiscopia Tomisului de anulare a deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice pelerinajele religioase, considerând-o neîntemeiată. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
"Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare parţială a Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa nr. 72 din 10.11.2020 în ceea ce priveşte Anexa 1 punctele 2 teza I, 6 - 6.1, 6.2 raportat la punctul 5, punctul 13, formulată de reclamanţii... Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal”, a arătat Tribunalul Constanţa.