„Am sesizat de la prima astfel de tentativă, tot în dosarul doamnei Elena Udrea, când nu s-a aplicat decizia CCR. De aceea și este doamna Udrea în închisoare. În prezent, există un fel de coamando printre magistrați care acționează concentrat și concertat. Nu știu de către cine e dirijat acest comando. Cred că din exterior, cu scopul clar de a înlătura CCR. Sunt vizate dosarele incomode.
Prima data s-a încercat așa ceva în luna iulie, într-un dosar de la Curtea Europeană de Justiție. Acești judecători nu acționează în spirijul legii. Pentru că vor ca numite dosare să se soldeze cu condamnări, fac tot posobilul, incluziv încearcă subminarea statului. După ce s-a încercat în dosarul Udrea, mă așteptam ca, de la o instanță mică și la o persoană care nu este publică să vină o astfel de cerere. Se încearcă să ajungă în boxa acuzaților anumite persoane, în special oameni politici. Și domnul Lucian Duță a fost condamnat prin nerespectarea deciziilor de la Curtea Cosntituțională. Nu este o decizie conformă cu interpretarea legii penale și a CCR. Aici este vorba de subminarea statului de drept”, a declarat avocata Silvia Uscov în emisinea „Culisele Statului Paralel.”
Judecătoria Câmpina cere voie de la Curtea de Justiție a UE
”Prin încheierea de şedinţă din 01.07.2022, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la următoarea întrebare:
”Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite instanțelor judecătoreşti naționale de drept comun să lase neaplicate din oficiu deciziile curții constituționale naționale prin care, coroborat cu pasivitatea/inacţiunea puterii legiuitoare (Parlamentul) de a se conforma jurisprudenței rezultate din deciziile menționate şi de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, se poate crea o normă penală care are efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor prin restrângerea efectelor prescripţiei răspunderii penale şi un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura şi gravitatea acestora, prin închiderea procedurilor judiciare, dacă ele consideră că această jurisprudență este contrară art. 3 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene, art. 67 alin. (1) şi (4) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928”.
Trimiterea preliminară a fost formulată într-o cauză penală vizând infracțiunea de săvârșire a unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335 alineatul (1) din Codul penal și vizează practic compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a efectelor Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, pronunțată de Curtea Constituţională”, arată Forumul Judecătorilor.