Deputatul PSD Cornel Iacoban, unul dintre iniţiatorii proiectului, a spus că dependenţa de jocuri de noroc, de păcănele, se numeşte ludomanie şi face “ravagii în România”, iar prin acest proiect se încearcă restrângerea "păcănelelor", slot machine doar în spaţii convenţionale.
“Această dependenţă de jocuri de noroc. Această dependenţă de «păcănele» se numeşte ludomanie în tehnica medicală şi face ravagii în România, în special în zonele rurale. Sunt copii care nu au vârsta de 18 ani, care fără nicio oprelişte intră şi joacă, pierd bani, sunt oameni mature care intră să-şi cumpere ceva sau intră într-un bar să bea o bere şi acolo sunt prezente aceste slot machine, aceste «păcănele» care bineînţeles, la un moment dat, dau dependenţă”, a afirmat Iacoban.
Şi deputatul PSD Cosmin Nicula a arătat că între micşorarea veniturilor bugetare ale unei ţări şi creşterea stării de sănătate şi a stării de bine a populaţiei, "nu merită acest preţ".