Având în vedere temepraturile extrem de ridicate, autoritățile au venit cu un set de recomandări adresate populației, cum ar fi folosirea în mod înțelept a aparatelor de aer condiționat, și asta deoarece rețeaua națională este solicitată la maximum, relatează HotNews.ro.
Pentru a înțelege cât de cald este, trebuie să punem lucruruile în context. Atfel, este bine de știut că în Japonia, iunie este, în general, o lună foarte ploioasă, însă în acest an sezonul umed s-a terminat cu 22 de zile mai repede decât normalul și la cea mai timpurie dată din ultimii 70 de ani.
În Tokyo, spre exemplu, s-au înregistrat maxime de peste 35 de grade timp de cinci zile consecutiv.
Cea mai mare temperatură s-a înregistrat la Isesaki, un municipiu din Japonia, aflat în prefectura Gunma. Vorbim despre +40,2 C, aceasta fiind, de altfel, și maxima absolută înregistrată în iunie în Japonia de când se fac măsurători.
Pe 29 iunie maximele au atins +39 C.
A fost neobișnuit de cald și pe vârful muntelui Fuji - cel mai înalt munte al Japoniei, supranumit și "vulcanul adormit", și asta deoarece vorbim despre 11 C cu plus.
Cu o zi înainte, respectiv pe 28 iunie, maximele din Japonia au fost de +37, iar luni, de +38 C. În nordul țării a fost mult mai rece, cu maxime de sub 16 grade.
În țara din Asia de Est sunt excepțional de rare zilele în care temperaturile trec de 40 de grade: maxima absolută din toate timpurile fiind de +41,1 C și înregistrată la Kumagaya.
Cât privește capitala Tokyo, aici au fost cel mult 39 de grade, iar pe vârful celebrului munte Fuji, respectiv la nu mai puțin de 3.776 m, maxima absolută a fost +17,8 C.