Jandarmerița Ana-Maria Florescu, care a pulverizat spray paralizant către un bărbat ce s-a opus încătușării, a fost achitată de magistrații de la Curtea Militară de Apel București. Inițial, femeia a fost condamnată la doi ani și șapte luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.
Decizia instanței este definitivă.
Incidentul a avut loc 19 iulie 2019, când jandarmerița se afla în misiune la un festival de folclor în Vatra Dornei. O fată de 13 ani s-a plâns mamei ei că un bărbat a pipăit-o şi l-a indicat pe Ioan Csapai. Bărbatul a luat-o la fugă, însă doi jandarmi l-au prins şi l-au pus la pământ.
Jandarmeriţa a scos spray-ul lacrimogen şi i-a dat bărbatului direct în faţă. Femeia a susținut în faţa judecătorilor că a acţionat la ordinul colegului cu mai multă experienţă.
Tânăra avea la ea două spray-uri: unul cumpărat pentru uz propriu şi cel oferit de jandarmerie. Aceasta susţine că a pulverizat, din greşeală, cu cel propriu.