"Stropirea unei persoane publice cu cerneală este un gest reprobabil, trebuie condamnat public și sancționat administrativ sau penal, după cum e legea. Tot ce am scris anterior este valabil și în cazul deputatului Simion. Cine l-a stropit, a greșit. Nu trebuie să acceptăm nici o formă de violență în viață publică și politică românească. Doar dezbaterea de idei ne poate salva", afirmă Fonta, în postarea citată.
Reamintim că George Simion a fost stropit cu cerneală pe față, astăzi, la Iași, de un bărbat. Potrivit Realitatea PLUS, o femeie și un bărbat, soț și soție, care l-au stropit pe liderul AUR cu cerneală, au fost conduși la poliție, pentru audieri. Cel mai probabil, bărbatul va fi sancționat pentru gestul său.
"În jurul orei 10.25, asupra unuia dintre participanţii prezenţi în Piata Unirii din Iaşi, la o manifestare publică nedeclarată, a fost aruncată o substanţă lichidă de culoare albastră. În acest caz, două persoane au fost identificate şi extrase din mulţime de către Poliţia Locală a Municipiului Iaşi şi au fost preluaţi de Secţia 3 Poliţie a municipiului", scrie Ziarul de Iași.
Sute de oameni, în frunte cu George Simion, veniți cu autocarele din toată țara, s-au adunat în centrul Iașiului, cu intenția de a participa la o Horă a Unirii, eveniment tradițional în anii trecuți. De această dată, edilul a anulat însă toate evenimentele publice din cauza pandemiei de COVID.