Până în prezent, Italia are deja staţionate patru aparate Eurofighter la baza militară Mihail Kogălniceanu din apropiere de Constanţa, iar de sâmbătă încolo se vor alătura încă patru.
Din decembrie 2021, Forţele Aeriene ale Italiei au avut ca sarcină supravegherea aeriană în regiune, ca parte a programului NATO "Air Policing South", transmite dpa.
În ultimele câteva zile, şi forţele armate germane au trimis şase avioane de luptă în România.
La rândul său, premierul belgian a anunţat pe Twitter noile decizii.
"Belgia îşi asumă responsabilitatea în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO, ale cărei elemente au fost activate vineri. În actuala fază, 300 de militari belgieni vor fi desfăşuraţi în România", a anunţat premierul belgian, citat de Reuters.
La rândul său, ministrul apărării Ludivine Dedonder, care le-a mulţumit celor 300 de militari pentru "angajamentul" lor, a explicat că desfăşurarea va avea loc "săptămâna viitoare" şi că militarii vor face parte dintr-un batalion comun cu Franţa care va avea drept misiune "să protejeze şi să descurajeze" Rusia, transmite EFE.
Belgia va susţine şi forţele ucrainene cu 2.000 de mitraliere şi 3.800 de tone de combustibil, a adăugat De Croo, care a menţionat că executivul de la Bruxelles analizează şi alte solicitări de ajutor din partea guvernului de la Kiev.