"În numele clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, transmit din tot sufletul condoleanţe familiilor îndoliate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să primească în lumină sufletele celor care au murit în această tragedie şi să le dăruiască odihna veşnică. De asemenea, ne rugăm pentru însănătoşirea grabnică a celor care au avut de suferit de pe urma incendiului. Acest accident adaugă şi mai multă tristeţe în aceste zile grele, în care personalul medical este atât de solicitat în lupta cu coronavirusul. Îi asigurăm pe membrii personalului medical de la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti de apropierea noastră sufletească şi de rugăciunile noastre", a transmis Arhiepiscopul Mitropolit Aurel Percă, citat de Agerpres.