Ideea a fost primită cu rezerve de ministerul Educației englez, și asta din cel puțin două aspecte legate de legalitatea și practicabilitatea planurilor, având în vedere că universitățile sunt independente, iar ofertele de studii sunt obligatorii din punct de vedere juridic, relatează G4Media.ro.
Cel mai probabil, măsura ar declanșa și criticile unor deputați ai Partidului Conservator de guvernământ, al cărui lider este premierul Johnson, care se opun cu fermitate pașapoartelor de vaccinare și care cred deja că au forța în Camera Comunelor în încercarea de a învinge guvernul.
“Unde ne oprim? Demitem ucenici care nu au avut vaccinul? Îndepărtăm studenții mai în vârstă din colegii? Închidem cursurile de educație a adulților pentru cei nu s-au vaccinat? Sper că nu,” a declarat, pentru cotidianul "The Times", președintele Comitetului pentru educație al Camerei Comunelor, deputatul conservator Robert Halfon.
Dezbaterea survine în contextul îngrijorării crescânde a faptului că mai puțin de 60% dintre tinerii cu vârste între18 și 25 de ani au avut o primă doză de vaccin, iar ratele de infecție cele mai ridicate se întâlnesc la categoria 20 – 29 de ani.
Profesorul Adam Finn, șef-adjunct al Comitetului mixt pentru vaccinare și imunizare, a avertizat că măsurile luate de autorități ar putea merge prea departe. El a spus că “împingerea” oamenilor în a se vaccina trebuie făcută “cu destulă prudență”, astfel încât nu se simtă că sunt obligați.
Finn a srecunoscut, însă, că tinerii încă se îmbolnăvesc grav de Covid. “Am avut persoane sub 30 de ani în unitatea noastră de terapie intensivă și care necesită, de asemenea, terapie cu oxigen la nivel înalt. Acest lucru nu este întotdeauna banal la adulții tineri. Există oameni mai tineri care se îmbolnăvesc grav, așa că acesta este un motiv bun pentru a vă gândi la vaccin” arătat el.
Guvernul discută, de asemenea, cu Premier League despre interzicerea participării fanilor meciurile de fotbal din octombrie dacă aceștia nu au avut ambele doze de vaccin. Se așteaptă ca această cerință obligatorie să fie extinsă și la meciurile internaționale de rugby de la toamnă, la concertele majore și la evenimentele cu peste 20.0000 de spectatori.