iPhone 8 şi iPhone X. Apple nu a precizat în ce anume constă shoow-ul care va începe la ora 17.00 GMT (20:00, ora României). Însă în mod normal în această perioadă a anului compania lansează un nou smartphone.
iPhone X / iPhone 8 lansare. Potrivit analiștilor, Apple ar urma să dezvăluie un dispozitiv premium botezat ''iPhone X'', după numărul roman 10, în onoarea celor zece ani care au trecut de la lansarea primului smartphone care a revoluționat sectorul telefoniei mobile și s-a vândut în peste 1,2 miliarde de exemplare.
iPhone 8 şi iPhone X. Urmăreşte LIVE pe realitatea.net lansarea APPLE din această seară:
iPhone 8 şi iPhone X. "Prezentarea iPhone-ului din acest an este de departe cel mai așteptat eveniment, ținând cont de faptul că ne așteptăm la cea mai importantă modificare de design de după 'iPhone 6' (în 2014 n.r.)", a declarat Amit Daryanani, analist la RBC Capital Markets.
Pozele din GALERIA FOTO sunt doar o serie de speculaţii privind modul în care vor arăta noile dispozitive lansate de Apple, urmând ca imaginile reale să fie publicate pe realitatea.net, în acest articol, imediat ce ele vor fi făcute publice pe apple.com.
iPhone 8 şi iPhone X. De ce iPhone 8 ar putea fi ultimul telefon pe care APPLE îl face
''iPhone X'' ar putea fi echipat un un ecran de ultimă generație OLED, care oferă o imagine de calitate superioară, și care ar urma să acopere întreaga suprafață a telefonului, ceea ce va implica eliminarea butonului ''Home'', care până acum era amplasat în partea de jos a ecranului. În aceste condiții, deblocarea dispozitivului se va face prin recunoaștere facială în 3D grație unei a doua camere foto. De asemenea, partea verso a dispozitivului ar urma să fie din sticlă, iar încărcarea se va face în sistem wireless, o funcție așteptată de mult de fanii iPhone.
iPhone X / iPhone 8 lansare. Însă toate aceste noutăți vor veni cu un preț de cost majorat, noul iPhone X urmând să aibă un preț de pornire de 1.000 de dolari, dar care potrivit zvonurilor ar putea ajunge la 1.200 și chiar la 1.400 de dolari. La prețul acestea "va trebui să fie magic", susține analistul Rob Enderle.
iPhone 8 / lansare! Cum va arăta cel mai nou telefon de la Apple și cât costă
iPhone 8 şi iPhone X. Principalul rival al Apple, grupul sud-coreean Samsung, urmează să lanseze și el un smartphone premium în format mare, Note 8, care va fi disponibil începând de vineri la un preț apropiat de 1.000 de dolari în SUA.
Pe lângă noul iPhone X, Apple ar urma să dezvăluie marți și versiuni îmbunătățite ale actualelor modelelor de iPhone, respectiv iPhone 8 și iPhone 8 Plus, care vor avea o durată mai mare de funcționare a bateriei și capacități mai mari de stocare.
iPhone X / iPhone 8 lansare. Un nou model de televizor AppleTV
Grupul american ar putea prezenta de asemenea un nou model de televizor AppleTV, capabil să difuzeze programe în sistem 4K, sau o nouă versiune a ceasului inteligent Apple Watch, care va fi capabil să se conecteze direct la rețelele de telefonie mobilă fără a avea nevoie de un iPhone.
O altă noutate este că prezentarea de marți va fi prima organizată la noul sediu al grupului de la Cupertino, o vastă clădire rotundă de forma unei farfurii zburătoare.
iPhone 8 şi iPhone X. Ce preţ va avea iPhone X
iPhone X / iPhone 8 lansare.iPhone X are pretul din Romania si Europa dezvaluit de catre un operator de telefonie mobila pentru un jurnalist din Franta si vorbim despre o suma mare.
iPhone X are pretul din Romania si Europa dezvaluit de catre un jurnalist francez, care are cel mai probabil informatiile preluate de la o sursa din cadrul unui operator de telefonie mobila.
iPHONE 8 // iPHONE X. Lansare iPHONE 8/X în România. Prețul la care poate fi cumpărat telefonul
iPhone 8 şi iPhone X. Conform acestuia, iPhone X urmeaza sa coste nu mai putin de 1100 de euro in versiunea de baza in Franta, un pret foarte mare pentru un telefon mobil, dar pe care multi il asteptau inca din vara acestui an. iPhone X a fost prezentat in numeroase zvonuri ca avand un pret de vanzare atat de mare, el fiind anuntat de catre diverse surse apropiate Apple, dar si de unele din interiorul unor operatori de telefonie mobila.
Cei din Franta au confirmat data de precomanda si lansare pentru iPhone 8, iar acum ni se confirma inclusiv pretul iPhone X, asa ca informatiile ar trebui sa fie cat se poate de reale, chiar daca inca n-au venit de la Apple. iPhone X cu un pret de pornire de 1100 de euro ar putea ajunge sa coste chiar si 1300 de euro, daca nu chiar mai mult, in functie de spatiul de stocare ales.
iPhone 8 şi iPhone X. E posibil ca in SUA Apple sa vanda iPhone X la preturi care incep de la 1000 de dolari, fara taxe, insa adaugand taxele se ajunge la 1100 de dolari, deci vorbim despre paritate 1:1 dolar euro intr-un curs de schimb valutar pe care doar Apple il poate avea.
iPhone X are pretul din Romania si Europa dezvaluit de francezi iPhone X a fost zvonit pana acum ca fiind pregatit pentru lansare in versiuni care au 64 GB, 256 GB si 512 GB spatiu de stocare, deci se ajunge la mai mult spatiu decat la un laptop.
iPhone 8 şi iPhone X. Apple ar putea vinde iPhone X si cu 128 GB sau 256 GB spatiu de stocare, dar preturile mari stabilite pentru telefon par sa sugereze faptul ca vom avea mai mult spatiu de stocare decat isi poate cineva imagina vreodata.
iPhone X / iPhone 8 lansare. iPHONE 8, iPHONE 8 PLUS, iPHONE X lansare // Noile modele lansate și cât de mult își merită banii
iPhone X / iPhone 8 lansare.iPhone X cu pret de vanzare de 1100 de euro in Europa va costa minim 5060 de LEI in Romania, desi cred ca pretul va fi mai apropiat de 5200 de LEI la magazine ca eMAG. eMAG este reseller oficial de produse Apple, dar uneori are preturile ceva mai mari decat restul, insa nici la ceilalti nu ma astept la un pret mai mic de 5150 de lei pentru versiunea de baza a iPhone X, asa ca trebuie sa fiti pregatiti pentru asta. iPhone X va fi vandut de Orange la pretul cu care il vedem si in Apple Store, dar cantitatile vor fi limitate, nu pentru ca operatorul nu va avea stocuri, fiind partener gold si cu cele mai mari stocuri din Romania, ci pentru ca va fi cerere mare.
iPhone 8 şi iPhone X. iPhone X cu 256 GB si 512 GB spatiu de stocare va costa pana in 6000 de LEI, un pret exorbitant pentru un telefon, nu doar in Romania, ci oriunde in lume.
iPhone X/iPhone 8, iPhone 7s și iPhone 7s Plus, acestea sunt telefoanele pe care le vom vedea în această seară, de la ora 20.00. Apple aniversează 10 ani de la primul iPhone, așadar ne așteptăm ca modelul cel mai important să se numească iPhone X, iPhone 8 sau, de ce nu, The iPhone, renunțând la numărătoare, așa cum a fost și în cazul MacBook.
Lansare iPhone X, iPhone 8 - specificații și preț
Stați cu noi în această seară pe start-up.ro pentru că vom transmite în format live text cele mai importante informații despre iPhone X/iPhone 8, iPhone 7s și iPhone 7s Plus.
Specificațiile iPhone 8 / iPhone X
iPhone X / iPhone 8 lansare.Display-ul va fi unul care se va duce pe toată suprafața frontală, la fel cum LG G6, Samsung Galaxy S8 sau Xiaomi Mi Mix 2. Spre deosebire de alte iPhone-uri, butonul de home va dispărea și va lăsa loc unui ecran mare. Singura parte non-ecran va fi cea superioară, unde va fi camera frontală și difuzorul.
Probabil că iPhone X sau iPhone 8 va avea un display de aceleași dimensiuni cu iPhone 7, dar cu un ecran de iPhone 7 Plus.
iPhone 8 şi iPhone X. Din cei 5,8 inch, 5,15 ar fi zona utilizabilă, restul suprafeței urmând să ocupată de butoanele virtuale care vor înlocui butonul de Home. Camera frontală, microfonul și senzorul de lumină ar putea fi intergrate în acest display și se vehiculează și faptul că iPhone 8 ar avea senzorul de amprente Touch ID integrat în ecran.
iPhone 8 şi iPhone X. Va avea ecran curbat?
Au circulat zvonuri că iPhone 8 va avea une cran curbat, dar din imaginile care au apărut pe internet, șansele sunt mici. Samsung Galaxy S8 și Samsung Galaxy Note 8 vor fi prinicpalele telefoane cu ecrane curbate.
Performanțele vor fi asigurate de un procesor Apple A11 și, mai mult ca sigur, vor fi excelente. Acesta este produs de TSMC și diferența va fi majoră față de procesorul Apple A10. Apple A11 va avea arhitectură pe 10 nanometri, față de A10 care este construit pe baza unui proces pe 16 nanometri.
iPhone 8 şi iPhone X. Ne așteptăm ca iPhone X sau iPhone 8 să aibă încărcare wireless, recunoaștere facială, a irisului sau recunoașterea unor gesturi. Încărcarea wireless va fi una tradițională, cu telefonul amplasat pe un modul de încărcare sau pe un birou inteligent.
iPhone X / iPhone 8 lansare.Camera foto principală de pe iPhone 8 va fi duală, la fel ca în cazul iPhone 7 Plus, dar nu există foarte multe zvonuri în legătură cu ea. Ce se presupune este că ambele lentile vor dispune de stabilizare optică a imaginii, iar utilizatorii vor putea face portrete cu efect de bokeh. Zvonurile sugerează faptul că Apple ar oferi și o serie de funcționalități ce țin de realitatea augmentată, dar există și informații privind o cameră frontală dublă.
iPhone 8 şi iPhone X. iPHONE 8 LANSARE LIVE: Imagini în direct cu cel mai nou telefon Apple + toate detaliile
iPhone 8 şi iPhone X. Designul va fi din sticlă. Merită menționat faptul că aceasta este foarte importantă și pentru încărcarea wireless. Dispozitivele metalice nu pot fi încărcate prin inducție, deoarece curentul de la încărcător nu are cum să ajungă la baterie.
iPhone X / iPhone 8 lansare. Prețul iPhone X / iPhone 8
iPhone 8 şi iPhone X. Prețul iPhone 8 nu este nici el cunoscut în acest moment, dar sunt destul de multe speculații pe această temă. Dacă, într-adevăr, va fi ”dispozitivul premium” dintre cele trei, prețul iPhone 8 ar putea fi considerabil mai ridicat decât al oricărui telefon lansat de Apple până acum. Mai exact, iPhone 8 ar putea costa peste 1.000 de dolari, prețurile iPhone 7S și iPhone 7S Plus urmând să fie aceleași pe care le aveau și 7 și 7 Plus în momentul lansării.
La nivelul sistemului de operare, vom avea animoji, adică emoji animate. De asemenea, Apple va integra sisteme mai avansate pentru cameră, inclusiv realitate augmentată și capacitatea de a îmbina imagini de la camerele multiple.
iPhone 8 şi iPhone X. iPhone 8 va schimba radical trei lucruri și va trebui să te obișnuiești
iPhone 8 şi iPhone X. iPhone 8 va fi prezentat în câteva zile și la câte zvonuri au fost până acum nu te poți aștepta să nu aibă ceva nou. Poate un pic prea mult.
iPhone X / iPhone 8 lansare.Dacă ești atent la strategia de marketing a Apple, de fiecare dată când lansează un nou iPhone, nu lipsește sintagma ”schimbă totul”. Desigur, nu toate modelele sunt atât de revoluționare pe cât ar vrea să se pară. Cu toate acestea, modelul care urmează să fie lansat ar putea veni cu schimbări importante.
Totul va începe de la ecran și s-ar putea să fie unul cu adevărat fără margini. Odată cu iPhone 8, fiecare utilizator cu un minim interes pentru smartphone-uri va avea în față un design nou de ecran. Poți spune că Essential Phone a venit cu așa ceva, dar nu este compania suficient de mare cât să facă diferența. Apple este.
iPhone X / iPhone 8 lansare. iPhone 8 - LANSARE, PREŢ şi cum ARATĂ. Cele mai noi detalii despre lansarea iPhone 8
iPhone 8 şi iPhone X. De al doilea lucru s-ar putea să nici nu-ți pese: realitatea augmentată. Nu e o noutate, cu siguranță, doar că Apple are capacitatea s-o transforme într-o tehnologie de consum. Poți trece pe listă, până acum, magazinul cu aplicații, senzorul de amprente, live photos, feedback-ul haptic sau monitorizarea sănătății.
iPhone X / iPhone 8 lansare.Setul de instrumente ARKit pentru crearea de experiențe AR pe care Apple le-a dezvăluit ca parte a noului său iOS 11 este un upgrade masiv față de oricare altul de până acum. Acest sistem de operare va fi preinstalat pe iPhone 8 și va fi disponibil pe celelalte dispozitive Apple. Avantajul principal este că nu necesită hardware special, cum ar fi sistemul Google Tango, ci lucrează doar cu camera obișnuită de pe iPhone sau iPad.
iPhone 8 şi iPhone X. După iPhone 8, sintagma „telefoane ieftine și bune” va însemna altceva
În fine, poate cea mai mare schimbare: prețul. Da, Samsung Galaxy Note 8 se apropie de 1.000 de dolari, dar încă e puțin sub. Dacă Apple chiar va lansa un iPhone cu preț de 1.200 de dolari, toți jucătorii de piață vor încerca să livreze cât mai aproape.
iPhone X / iPhone 8 lansare.Dacă stai să te gândești, tendința anului 2017 a fost ca telefoanele să fie mai scumpe, cu excepții de la Huawei și de la producători din China. Totuși, cu un preț mai mare per telefon, marja de profit e mai mare, iar alți producători vor vrea o bucată din noua breșă în piață.
iPhone X / iPhone 8 lansare. De ce iPhone 8 va avea Mai PUTIN RAM decat iPhone
iPhone 8 şi iPhone X. X iPhone 8 va avea Mai PUTIN RAM decat iPhone X si iPhone 8 Plus, compania Apple luand decizia ca nu prea are nevoie de ea, din pacate pentru clienti.
Phone 8 va avea mai putina memorie RAM decat iPhone X, conform unor informatii aparute in cursul noptii trecute in legatura cu cele doua noi telefoane ale Apple.
iPhone 8 si iPhone X au fost anuntate pana acum ca fiind pregatite de catre compania Apple pentru lansare cu aceeasi cantitate de memorie RAM, insa se pare ca in realitate vor exista diferente serioase intre ele, asa cum este si normal pentru o asemenea lansare.
iPhone X / iPhone 8 lansare. Chinezii de la Huawei i-au depășit pe americanii de la Apple
iPhone X / iPhone 8 lansare. iPhone 8 urmeaza sa aiba doar 2 GB RAM, la fel ca iPhone 7, in timp ce iPhone 8 Plus si iPhone X vor avea cate 3 GB RAM, asa cum s-a intamplat si cu iPhone 7 Plus anul trecut. iPhone 8 va fi al patrulea model cu ecran de 4.7 inch care are doar 2 GB RAM, compania Apple considerand ca el nu are nevoie de mai mult decat atat, dar acest lucru este gresit, pentru ca ar fi avut nevoie de la fel de multa memorie RAM ca iPhone X. iPhone 8, iPhone 8 Plus si iPhone X au fost prezentate de mai toate sursele de pana acum ca avand 3 GB RAM si, probabil, specificatii identice, insa desigur ca nici asta nu se va intampla.
iPhone 8 şi iPhone X. Memoria RAM
iPhone X / iPhone 8 lansare. Seria iPhone 7 foloseste RAM DDR 4 si desigur ca iPhone 8 si iPhone X vor avea deasemenea acelasi tip de memorie RAM, dar probabil ea va fi mai rapida.
iPhone 8 viitorul vârf de gamă de la Apple este cel mai aşteptat telefon de pe piaţă. Prezentarea oficială va avea loc începând cu ora 20.00, ora Romaniei.
iPhone 8 şi iPhone X. Despre telefon se zvoneşte că după ce a renunţat la portul jack pentru căşti, americanii vor renunţa şi la cititorul de amprente, dezvoltând un sistem de recunoaştere facială unic. Face ID care va fi inclus pe iPhone 8 va avea un avans de 2 ani în faţa Qualcomm şi a sistemului la care lucrează în prezent.
Potrivit surselor, noul iPhone va dispune de un nou tip de ecran, care de asemenea va avea şi o formă curbă, un cadru de oţel inoxidabil precum şi camere mai performante. Datorită noului tip de ecran, telefonul va avea un display puţin mai mare decât al actualului iPhone 7 Plus dar dimensiunile dispozitivului vor fi similare cu cele ale iPhone 7.
iPhone 8 şi iPhone X. Ce ecran are iPhone 8
iPhone X / iPhone 8 lansare. Potrivit surselor, noul model de iPhone 8 va utiliza un display de tip OLED, iar celelalte două telefoane vor continua să utilizeze tehnologia LCD şi vor avea o dimensiune a ecranului de 4,7 inch şi 5,5 inch, la fel ca şi iPhone 7 şi iPhone 7 Plus. Sursele precizează că planurile vizând designul noilor telefoane iPhone nu a fost încă finalizat şi este posibil să sufere modificări.
iPhone 8 şi iPhone X. Telefonul iPhone este cel mai important produs al grupului Apple, responsabil pentru aproximativ două treimi din vânzări. În plus, iPhone este motivul pentru care clienţii cumpără alte produse Apple precum iPad şi Apple Watch. Noua linie de telefoane iPhone din acest an va veni la zece ani după ce Steve Jobs a prezentat modelul original de iPhone.
Sursele citate de Bloomberg susţin că pe toate noile telefoane iPhone va rula iOS 11, un sistem de operare dedicat dispozitivelor mobile care va fi anunţat în luna iunie la conferinţa anuală a dezvoltatorilor Apple. De asemenea, sursele susţin că pentru cele trei noi modele, Apple a testat o serie de procesoare mai rapide bazate pe tehnologia de 10 nanometeri, care sunt mai mici şi mai eficiente decât actualele procesoare, ceea ce permite Apple să menţină durata de viaţă a bateriei chiar dacă telefoanele sunt mai performante. iPhone 8 şi iPhone X. iPhone X / iPhone 8 lansare. iPhone X. iPhone 8. iPhone X apple. iPhone 8 aplle.
Lucruri mai puțin știute despre Apple
Istoria Apple este o poveste atât de interesantă, încât poate fi spusă fără probleme la gură sobei cu o cană de cacao fierbinte. Un erou carismatic, numit Steve Jobs, a creat una dintre cele mai mari companii din industria tech pornind din garajul părinţilor săi. Această companie i-a fost furată de modelele tradiţionale de business şi de o armată de „costume apretate”, care au dus-o la ruină. A fost implorat să se întoarcă şi eroul nostru a făcut-o. Abilităţile sale şi personalitatea sa puternică au făcut compania Apple să renască precum pasărea Phoenix şi să devină unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume. Însă deşi probabil aţi văzut toate filmele şi aţi citit toate cărţile, sunt câteva lucruri pe care nu le ştiţi despre gigantul din Cupertino.
1. Apple a avut trei fondatori
Cu toţii ştim că Steve Jobs şi Steve Wozniak au creat împreună primele computere Apple în garajul părinţilor lui Woz din Cupertino, California. Puţini ştiu însă că a existat un al treilea pesonaj în această poveste. Ronald Wayne era un prieten de-ai lui Jobs de pe vremea când amândoi lucrau la compania de jocuri video Atari. Wayne a fost de acord să îl ajute pe Jobs să pornească un business. Nu numai că el a participat la dezvoltarea primului calculator Apple, însă a şi scris manualul de utilizare şi a conceput primul logo al companiei.
Ronald s-a retras din business-ul iniţiat de Jobs de teamă să nu fie un eşec. A vândut acţiunile pe care le deţinea lui Steve Jobs pentru 800 de dolari. Dacă le-ar fi păstrat, acum ar fi valorat 40 de miliarde de dolari.
După momentul Apple, Wayne a avut o carieră mediocră în industria electronicelor, iar acum vinde timbre şi monede într-un parc de rulote din Nevada.
Wayne nu a deţinut un produs Apple până în 2011 când cineva i-a făcut cadou un iPad.
2. Apple a început cu un calculator
Pentru a face rost de bani, Steve Jobs şi-a vândut microbuzul Volkswagen, iar Wozniak, cunoscut de prieteni ca Woz, şi-a vândut calculatorul. Ar putea părea că Steve a fost tras pe sfoară în această investiţie, însă adevărul este că maşina a fost mai ieftină decât calculatorul. În acele vremuri, computerele erau extreme de rare, iar un calculator ştiinţific performant, care mai putea fi şi programat pe deasupra, valora cât greutatea sa în aur.
De altfel, modelul HP 65 pe care îl avea Woz avea 312 grame, adică 795 de dolari dacă ar fi fost construit din aur, iar în 1976 el se vindea cu 1400 de dolari. Woz a reuşit să câştige aproape 2.000 de dolari de pe urma vânzării şi asta datorită abilităţii sale extraordinare de a negocia.
3. Steve Wozniak este în continuare angajat Apple
Lui Wozniak nu i-a plăcut să mai lucreze în Apple odată ce compania a ajuns mare şi îşi detesta sarcinile de management. În 1981 a încetat să mai vină regulat la birou şi în 1987 a renunţat la postul full-time din companie. Însă el a rămas angajat Apple până în prezent. Salariul său anual este de 120.000 de dolari, o sumă simbolică dacă ne gândim la veniturile lui Wozniak din acţiunile pe care le deţine.
Totuşi, Wozniak a fost mereu un om cu suflet mare şi la începutul anilor 90 a arătat acest lucru lumii întregi. El a vândut 80.000 de acţiuni personale Apple la un preţ de nimic către angajaţii companiei care veniseră mai târziu şi se simţeau nedreptăţiţi de companie.
4. Primul Computer Apple avea un preţ...satanic
Preţul de vânzare al primului computer Apple, numit Apple One, era de 666,66 de dolari. Când a fost întrebat de ce a pus acest preţ, Steve Wozniak, care susţinea că nu ştia nimic despre conotaţiile biblice ale numărului, a răspuns simplu: că i se pare uşor de scris cu aceeaşi cifră şi oricum îi place să repete lucruri dintr-un simț al simetriei. Şi cum jurnaliştii îl ştiau prea bine pe Woz, întrebările s-au oprit acolo.
5. Apple îşi livrează produsele cu avionul la clasa întâi
În loc să livreze produsele asamblate în China pe mare ca majoritatea companiilor, Apple le urcă în avion. Bineînţeles acest sistem este mult mai scump, însă are şi avantajele sale. Ele ajung în maxim 15 ore, nu 30 de zile cât durează cu vaporul, şi asta înseamnă că ajung atât de repede pe raft, încât compania nu plăteşte dobânda la investiţia iniţială. Apple consideră, de asemenea, că avioanele sunt mult mai dificil de deturnat şi mult mai puţin probabil de a fi implicate în accidente devastatoare.
6. Steve Jobs ura numele Macintosh
Când Jobs a văzut prima oară proiectul Macintosh al lui Jef Raskin, a fost captivat imediat de idee şi a decis rapid să introducă gadgetul pe linia de producţie. Raskin numise device-ul după soiul său preferat de măr şi chiar dacă Jobs nu a avut o problemă cu folosirea acestui nume pe plan intern, i se părea mult prea "drăgălaş" pentru piaţă. La un moment dat, când Raskin nu era la birou, Jobs chiar a încercat să îi schimbe numele în Bicycle, adică bicicletă, însă acest lucru se întâmpla în perioada în care Steve era în subordinea Consiliului director şi cerinţa lui a fost respinsă.
7. Cui nu îi plac merele albe?
Când Jobs s-a reîntors să lucreze la Apple, era determinat să facă device-urile să arate...cool. Îşi dorea să îi facă pe oameni să se laude cu gadgeturile lor mai degrabă decât să le considere o necesitate sau un obiect productiv şi atât. El l-a selectat pe tânărul Jony Ive din departamentul de design şi i-a dat mâna liberă în acest sens. Chiar dacă Jobs era încântat cu direcţia de design a lui Ive, avea o problemă cu albul ca o culoare predominantă. Ive a răspuns rapid cu o altă varianta numită gri lunar pe care Jobs a detestat-o şi astfel toate produsele Apple au fost predominant de culoare albă pentru o perioada lungă de timp.
8. Apple crede în costumaţii norocoase
Unul dintre motivele principale pentru care Jobs a captat atât de puternic atenţia publicului a fost costumaţia sa. Parcă rupt din Dexter's laboratory, Jobs se îmbrăca la toate evenimentele în aceeaşi combinaţie de haine. Outfit-ul era compus dintr-o helancă neagră, o pereche de blugi albaștri şi o pereche de adidaşi sport. Chiar şi în lipsa lui Jobs această tradiţie este dusă mai departe de Jony Ive, vicepreşedintele departamentului de Design industrial şi imagine al companiei Apple, care poartă acelaşi tricou la fiecare apariţie publică.
9. Primul iPod avea propriul Easter Egg
Despre Easter Eggs sau ouă de Paşte am vorbit în trecut când am discutat despre jocuri video. Ele reprezintă surprize ascunse pe care doar cei să-i numim foarte pasionaţi le descoperă. Primul iPod a fost un succes masiv pentru compania Apple și întreaga industrie tech se înghesuia să îi facă un review. Astfel, unul dintre experţii de la geek.com a postat o descoperire neaşteptată. Dacă mergeai în meniul About şi apăsai pe butonul central câteva secunde, se deschidea un joc de Pong numai bun să te ţină ocupat în timp ce ascultai muzică. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru această surpriză, însă este binecunoscut că Jobs a lucrat împreună cu Wozniak la jocul Pong de pe vremea în care erau colegi la Atari.
10. Mărul muşcat îi aparţine lui Isaac Newton
Isaac Newton a fost un fizician şi matematician britanic, considerat de mulţi cea mai inteligentă persoană care a trăit vreodată. Fondatorii Apple au numit compania după mărul legendar care l-a inspirat pe Newton să scrie teoria gravitaţiei. De altfel, primul logo al gigantului IT este explicit legat de acel eveniment. Logo-ul a fost desenat de Ronald Wayne şi primele calculatoare ale atunci tinerei companii numite Apple Newton erau însemnate cu această imagine.
11. Apple a produs o camera digitală cu mult înaintea marilor nume din industrie
În 1994, când filmul, soluţiile de developare şi becurile de flash erau la modă, Apple a lansat prima camera digitală color produsă în masă. Numită Apple QuickTake 100, device-ul era fără îndoială revoluţionar, însă avea şi numeroase dezavantaje. Nu putea înregistra decât opt fotografii, nu avea un viewfinder digital şi calitatea imaginilor era foarte slabă. Iar preţul de 1.200 de dolari au făcut-o să fie un gadget cu vânzări infime, iar proiectul a fost abandonat în 1997 chiar în pragul revoluţiei digitale.
12. Apple câştigă aproape 5.500 de dolari pe secundă
Poate nu este surprinzător pentru nimeni că Apple este o companie extrem de profitabilă. În 2013 brandul a generat venituri de peste 171 de miliarde de dolari. Asta înseamnă puţin peste 5.400 de dolari pe secundă.
13. Apple dispune de mai mulţi bani lichizi decât Trezoreria Statelor Unite
Şi partea cea mai interesantă este că cele două sume nu sunt nici măcar comparabile. Începând cu anul 2014, Apple a raportat peste 160 de miliarde de dolari în bani lichizi disponibili, în timp ce Trezoreria avea numai 49 de miliarde. Cu atâtea bancnote Apple ar putea să "make it rain" luni în şir în sediul lor din Cupertino.
14. Retina display-ul pe care îl regăsim pe iPad este de fapt produs de Samsung
De altfel, multe piese din interiorul iPhone-ului au alţi producători. Camera şi senzorul de imagine sunt realizate de Sony şi procesoarele A pe care le găsim în device-urile mobile Apple sunt produse tot de Samsung.
15. Dacă fumaţi lângă produsele Apple, certificatul de garanţie devine invalid
O motivaţie în plus să va protejaţi plămânii şi buzunarul.
16. Apple deţine patentul pentru gestul "slide to unlock"
De altfel, compania americană se judecă cu coreenii de la Samsung pentru această invenţie. Americanii au pierdut deja procesul în Germania şi Marea Britanie, însă decizia instanţelor americane nu este încă definitivă.
17. Siri te înregistrează
Şi un ultim fun fact. Tot ce vorbiţi cu Siri este trimis în serverele Apple, analizat şi stocat vreme de doi ani. Aşa că poate vreţi să o lăsaţi mai moale cu limbajul licenţios, secretele de stat şi bârfele de la birou.