"Este o nominalizare lipsită de legitimitate democratică. PNL abandonează democrația internă din partid, iar președintele Klaus Iohannis abanoneaza democrația din România și propunere o soluție militară pentru guvernarea țării. Din punctul nostru de vedre, al celor care au susținut candidatura dl Ludovic Orban, această soluție propusă de nouă conducere a PNL în parteneriat cu președintele României, arată noua orientare militară", a afirmat Dancă.
Fostul purtător de cuvânt al Guvernului susține că, de fapt, aceasta a fost, de fapt, "strategia", iar actualul lider al PNL, Florin Cîțu, s-a dovedit a fi doar "un pion".
"(...) Florin Cîțu a fost, din păcate, un pion. La numai o lună de la alegrerea sa în funcția de președinte al PNL s-a transformat dintr-un Superman într-un Joker. E o zi tristă pentru democrația din România și pentru democrația din PNL. Singura propunere conform statutului PNL este dl. Ludovic Orban. Nu se respectă nici statutul, nici democrația prin această soluție militară care afectează România", a arătat Dancă.
Paralmentarul a precizat că singura soluție pentru România în momentul de față este un guvern stabil, "care nu poate fi unul minoritar, cu o susținere din partea PSD".
"România are nevoie de o solutie democratică. Soluția pe care noi am susținut-o este cea cu Ludovic Orban pentru funcția de premier. (...) refacerea Coaliției este posibilă prin desemnarea unui alt candidat din partea PNL care are capacitatea să refacă această Coaliție, iar acest candidat este Ludovic Orban", a mai spus Ionel Dancă.