Legea conţine prevederi moderne şi le conferă identitate profesională acestora, pentru că se armonizează conţinutul prevederilor legale cu prevederile deciziilor Curţii Constituţionale şi pentru că înlătură lacune de reglementare sau interpretări contradictorii.
Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat, luni, mai multe decrete, între care şi cel pentru promulgarea Legii privind statutul poliţiştilor de penitenciare (PL-x 723/28.11.2018), a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, salută promulgarea Legii statutului poliţiştilor de penitenciare, o lege aşteptată de mai bine de 7 ani, o prioritate pentru personalul din sistemul penitenciar.
"Forma actuală a legii este rezultatul unui efort comun, la finalul unei colaborări oneste şi transparente, atât prin discuţiile purtate cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul penitenciar, cât şi prin dezbaterile din cadrul comisiilor juridice din Parlament şi, în final, prin votul din Parlament. Legea conţine prevederi moderne, care vor veni în sprijinul poliţiştilor din penitenciare”, a declarat Ana Birchall, citată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei.