”Pe fondul încălzirii temperaturii şi al precipitaţiilor abundente din ultima perioada, începând din această dimineaţă, şi pe parcursul zilei, mai multe formaţiuni de gheaţă, de pe râurile Dornisoara, Tesna şi Dorna, s-au pus în mişcare”, a transmis, duminică, ISU Suceva.
Instituţia precizează că s-au creat două zone cu pod de gheaţă şi aglomerare de gheţuri, una în apropiere de Podul Alunului (pe rază UAT Vatra Dornei), iar a două la confluenţa râurilor Tesna cu Dorna (pe rază UAT Coşna).
”Apa a ieşit din albia răului Dorna, pe mai multe terenuri virane, însă fără a pune în pericol construcţii civile (case şi anexe) ale cetăţenilor. Zonele respective au fost monitorizate de către pompieri militari, lucrători ai SGA Suceava şi membri ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din zonele vizate”, au mai precizat pompierii.
Potrivit acestora, aceste monitorizări vor fi continuate şi în zilele următoare, urmând că, dacă situaţia o va impune, să fie luate măsuri de protejare a populaţiei şi a bunurilor materiale.