Sistemul de canalizare din oraş nu a făcut faţă cantităţilor mari de apă, centrul localităţii fiind practic paralizat pentru mai multe zeci de minute. Mai multe magazine, locuinţe şi autoturisme au fost afectate de apa care, în unele locuri, a depăşit jumătate de metru.
La faţa locului au intervenit echipajele ISU, pentru a scoate apa din subsoluri şi din imobile.
Primarul Constantin Hogea a declarat că sistemul de canalizare este vechi de peste 40 de ani şi că, dincolo de capacitatea acestuia, o parte din vină o poartă şi cei care aruncă gunoaie şi colmatează, astfel, gurile de scurgere a apei.