De asemenea, au mai fost abordate situația prețurilor la energie, ca urmare a discuțiilor și a deciziilor luate la Consiliul European de săptămâna trecută, stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și situația bugetară.
Potrivit sursei citate, președintele României a evidențiat impactul major al crizei de securitate din Ucraina asupra întregii regiuni, subliniind, în context, necesitatea intensificării eforturilor comune, la nivel european, pentru a acorda în continuare sprijin Ucrainei și poporului ucrainean.
"Președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile întreprinse de România până în prezent în materie de asistență umanitară directă pentru Ucraina și modul de gestionare și sprijin a fluxurilor de refugiați care ajung în țara noastră. Totodată, Președintele României a apreciat buna colaborare cu Comisia Europeană și a solicitat flexibilitate în ceea ce privește resursele financiare neutilizate aferente perioadei 2014-2020, astfel încât să fie folosite pentru gestionarea situației refugiaților", se arată în comunicatul citat.
În contextul discuțiilor avute la sfârșitul săptămânii trecute, pe tema energiei, cu prilejul celei mai recente reuniuni a Consiliului European, Președintele României a reamintit decizia statelor membre de a reduce dependența de Federația Rusă, subliniind însă că este nevoie de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii și a interconectărilor la nivelul statelor membre, care să permită aprovizionarea din alte surse.
Cu privire la situația prețurilor ridicate la energie, care rămân o preocupare majoră pentru perioada următoare, inclusiv din perspectiva impactului asupra inflației, Iohannis a menționat că așteaptă propunerile Comisiei Europene privind soluțiile menite a limita consecințele creșterii prețului la gaz asupra prețurilor la electricitate.
Klaus Iohannis a insistat, de asemenea, pentru sprijinul Comisiei Europene în identificarea și prezentarea unui pachet cuprinzător de asistență pentru Republica Moldova, vizând atât sprijin umanitar și financiar, cât și pentru gestionarea frontierelor sau în domeniul energetic.
Președintele României a făcut referire și la stadiul implementării de către România a Planului Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, șeful statului a explicat decizia României privind creșterea cheltuielilor militare, solicitând flexibilitate în abordarea regulilor bugetare.
La rândul său, comisarul european responsabil pentru Economie a transmis aprecierea sa privind modul în care România a gestionat situația actuală, atât în ceea ce privește ajutorul oferit Ucrainei și Republicii Moldova, cât și cel privind situația refugiaților.
Paolo Gentiloni a exprimat deschiderea Comisiei Europene de a lucra cu autoritățile române pentru a sprijini, inclusiv în plan financiar, eforturile naționale generate de actuala situație și pentru a identifica noi resurse disponibile.
"Comisarul european Paolo Gentiloni a subliniat importanța implementării de către autoritățile române a Planului Național de Redresare și Reziliență ca sursă de creștere economică.
De asemenea, oficialul european a precizat că Uniunea Europeană trebuie să investească în sectorul energetic și în apărarea comună, în strânsă conexiune cu NATO, ca modalități de a răspunde provocările actuale și de a asigura autonomia Uniunii", mai arată comunicatul.