”Au fost luate câteva măsuri printr-o hotărîre de guvern pentru continuare sprijinului acordat persoanelor rănite în incendiul din clubul Colectiv. Aşadar, persoanele grav afectate în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv care beneficiază de servicii medicale cu internare sau în ambulatoriu vor fi sprijinite financiar şi după 1 ianuarie 2017 pentru acoperirea costurilor suplimentare generate de urmarea tratamentelor”, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Liviu Iolu, scrie News.ro.
Aceste ajutoare de urgenţă se acordă până la finalizarea perioadei de tratament, termenul limită fiind sfârşitul anului 2018, indiferent dacă tratamentul se efectuează în ţară sau străinătate.
”Este vorba despre alte tratamente decât cele susţinute în OUG 56 din 2015 privind plata tratamentului în străinătate, respectiv sprijin pentru însoţitorii victimelor acordat din bugetul Ministerului Muncii”, a arătat Iolu.