Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au constatat că pe raza municipiului Fetești era în desfășurare o înmormântare la care participau, și urmau să ia parte, un număr mare de persoane. La fața locului au acționat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița, polițiști locali și jandarmi ialomițeni.
Conform publicației realitateadeialomita.net, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.800 de lei, din care 28 conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, 2 amenzi la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială precum și o sancțiune pentru nerespectarea legislației rutiere.