Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din județul Constanța, conducea o autoutilitară, într-o intersecție de pe raza comunei Coșereni a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Slobozia.
În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și două echipaje ale SAJ Ialomița.
Victima a fost găsită în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut-o salva. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani.
Persona rănită mai grav, care a rămas încarcerată, a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni. Ceilalți doi răniți au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat transportul la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, potrivit realitateadeialomita.net