Tânărul de 19 ani, cu domiciliul în Cărpiniș, a fost oprit de o patrulă a Poliției Locale joi seară, în jurul orei 22.30, la colțul străzii Crizantemelor cu splaiul Tudor Vladimirescu. Se deplasa cu o bicicletă neechipată corespunzător, fără lumini. Oamenii legii l-au legitimat, iar acesta le-a spus că merge spre locuința surorii sale, scrie tion.ro
„La verificarea acestuia mai amănunțită s-a constatat că bicicleta cu care se deplasa figura la IPJ Timiș ca fiind sustrasă în urmă cu două zile din zona centrală a municipiului. Polițiștii locali au luat legătura cu persoana păgubită care a venit la fața locului și și-a recunoscut bunul furat. Atunci tânărul a recunoscut că a sustras bicicleta din curtea interioară a unui imobil de pe str. L. Gabor. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, transmit polițiștii locali.