Poliţiştii din oraşul Urlaţi au fost sesizaţi, sâmbătă seară, în jurul orei 23,00, de către un bărbat din comuna Fântânele, cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag combustibil din utilajele folosite pentru reabilitarea DJ 102 K, care erau parcate la ieşire din comună şi aparţineau unei societăţi comerciale din comuna Măneşti.
Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate în timp ce se deplasau cu autoturismul pe raza comunei Ceptura, fiind vorba despre trei bărbaţi cu vârstele de 32, 51 şi respectiv 67 de ani.
Conform IJP Prahova, în portbagajul maşinii au fost descoperite cinci recipiente din plastic, a 20 de litri fiecare, cu produs lichid (posibil combustibil).
Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi, iar luni vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Poliţiştii din Urlaţi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.