În urma unui control în trafic, polițiștii au descoperit un bărbat care își transporta cei trei copii minori în portbagajul mașinii.
Pentru a îi face pe conducătorii auto să conștientize pericolul la care îi expun pe cei mici, Poliția Română a postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook în care informează cum trebuie să fie transportați copiii.
"Oameni buni, Luați această imagine ca exemplu de AȘA NU. Un copil nu este un bagaj pe care să îl așezi în mașină, după ce ai terminat cumpărăturile! Locul unui copil este într-un scaun special, care trebuie să fie montat pe bancheta din spate", transmite Poliţia Română pe Facebook.
Imaginea a stârnit şi reacţiile oamenilor, majoritatea comentând că şoferul ar trebui pedepsit deoarece a pus viaţa micuţilor în pericol.
„Un scaun special, corect ataşat, copilul purtând centurile de siguranţă, devine cel mai sigur loc din maşină. Orice pas nerespectat poate schimba acesta într-un loc fatal pt un copil, chiar şi într-un inpact la viteze mici”, a scris o persoană.
„Îşi cară copiii în portbagaj, dar zice că ambulanţa neagră vrea să-i fure sau că vaccinurile au microcip”, a comentat un alt internaut.