Începând de sâmbătă, 28 ianuarie, se schiază în condiţii bune în staţiunea Poiana Braşov. Zăpada căzută în ultimele ore se adaugă statului de zăpadă artificială produsă în ultimele zile, când temperaturile au început să scadă. Tarifele pentru transportul pe cablu au crescut cu 11% faţă de sezonul trecut.
Din 28 ianuarie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul.
Potrivit datelor furnizate vineri după amiază de Primăria Braşov, în Poiana Braşov se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum şi pe pârtiile Kanzel, Doamnei şi Ruia, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia. Tot de sâmbătă vor fi deschise şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion.
Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcţionarea non-stop a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat şi precipitaţiile sub formă de ninsoare. În aceste condiţii, în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susţinut pentru a fi posibilă deschiderea pârtiilor, precizează autorităţile locale.
„Cu excepţia ninsorii din această dimineaţă, pârtiile au fost amenajate exclusiv cu zăpadă artificială. Tunurile şi lăncile au produs aproape 70.000 de metri cubi de zăpadă artificială, astfel stratul de zăpadă bătută pe pârtiile care vor fi deschise mâine are aproximativ 25 de centimetri”, transmite Primăria Braşov.
Începând de sâmbătă, vor fi funcţionale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion, precum şi cabina Capra Neagră. Ultima urcare va fi la ora 16.00.
Pentru achiziţionarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel şi de la telecabina Capra Neagră) şi două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanţiei de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcţiona şi două automate, la telecabina Capra Neagră şi la telegondolă. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul.
Cei care doresc să îşi încarce cu puncte ski-pass-urile o pot face şi on-line, prin intermediul aplicaţiei pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorul are posibilitatea să îşi creeze un cont, fapt care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole şi înregistrarea în cont.
„Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2021-2022 NU se prelungeşte în acest sezon de schi”; transmit autorităţile locale.
Prin decizia Consiliului Local Braşov, tarifele la transportul pe cablu au fost actualizate, cu aproximativ 11%, valoarea acestei actualizării fiind sub rata inflaţiei din luna decembrie.
Tarifele variază de la 55 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulţi, la 720 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există şi posibilitatea achiziţionării unui ski-pass în valoare de 1.250 lei, pentru acces nelimitat timp de zece zile, pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 30 de lei, iar una cu 240 de puncte costă 390 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.
Numărul punctelor anulate pentru o călătorie este 6 pentru telegondola Postăvarul, 5 pentru telecabina Kanzel, 4 pentru telescaunul Ruia, câte 2 puncte pentru teleschiul Bradul şi un punct pentru teleschiul Stadion (sistem de taxare valabil în perioada 28.01.2023–23.02.2023, indiferent de ziua săptămânii).