„Domnul Cîțu mi-a cerut direct susținerea politcă. Domnul Orban mi-a cerut prin Violeta Alexandru”, a declarat Ciprian Ciucu, la un post TV, citat de mediafax.ro.
Recent, liderul PNL, Ludovic Orban, afirma: "Cu premierul Cîțu participăm împreună la toate ședințele de coaliție, luăm deciziile împreună. Domnul Cîțu este membru în conducerea PNL și participă la toate deciziile pe care le ia partidul în forurile statutare. Suntem o echipă. Este adevărat că există această așteptare sau eventualitate, posibilitate ca dl Cîțu să își depună candidatura. Asta este decizia dânsului. Eu mi-am anunțat candidatura și îmi fac campanie".
Congresul PNL în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere a partidului va avea loc în această toamnă, mai exact pe data de 25 septembrie, le evniment urmând să participe aproximativ 5.000 de delegaţi.
„Data propusă pentru Congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5000. Am stabilit calendarul de alegeri. Aşa cum am spus şi în declaraţii anterioare, Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, ci alegerea conducerilor PNL la toate nivelele. Ca şi calendar propus, între 1-15 iulie, vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local”, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței conducerii partidului de la începutul săptămânii care tocmai s-a încheiat.
„1 iunie 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizațiilor locale care vor alege conducerile locale. 1 iulie - 10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri. 10 august și 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres, adică echipele care candideazăm, candidații idividuali se duc în filalele județe după alegeri, urmând ca filialele județe să decidă pe cine sprijină. Am stabilit și propunerea pentru Consiliul Național. Vom asigura reprezentarea câte unui membru PNL din fiecare din cele 8 regiuni. Procedura de convocare a congreslui va fi stabilită la consiliul național, diminică, atunci când vom declanșa alegerile interne din partid”, a mai spus președintele PNL.