Intervenţie în cazul unui incendiu izbucnit la un apartament situat la parterul unui bloc în municipiul Târgovişte, strada Laminorului. Acţionează pompierii de la Detaşamentul Târgovişte cu trei autospeciale de stingere, o autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, sâmbătă, ISU Dâmboviţa.
Sursa citată a precizat că la locul incendiului pompierii au constatat că acesta se manifestă generalizat la întregul apartament.
”Incendiul a fost localizat şi lichidat în scurt timp de pompieri. Se acţionează în continuare pentru înlăturarea efectelor negative. Au fost evacuate 32 persoane din blocul unde se află apartamentul afectat”, au mai transmis pompierii.
Potrivit acestora, până în acest moment nu au fost identificate vicitme.