Pompierii intervin, sâmbătă seara, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins trei locuinţe din cartierul Obor al municipiului Focşani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
"Cinci echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani intervin pentru stingerea unui incendiu în municipiul Focşani. Incendiul se manifestă la acoperişul a trei imobile de pe strada Profesor Constantin Stere, pe o suprafaţă de circa 400 metri pătraţi. La această oră incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidarea acestuia", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.
Potrivit sursei citate, o persoană a primit îngrijiri medicale în urma incendiului.
Forţele de intervenţie acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.