Incidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 7:50, când în curtea spitalului a fost sesizat fum ca urmare a aprinderii unor elemente din tabloul pentru siguranțe, situat în incinta unui post de transformare a energiei electrice.
La fața locului au fost trimise două autospeciale. "Pompieri au găsit o masă din materiale plastice care ardea în incinta respectivă și câteva elemente ale tabloului de siguranță topite. Imediat s-a întrerupt alimentarea cu energie a punctului de transformare și s-a acționat cu stingătoare cu pulbere în interiorul incintei pentru stingerea flăcărilor, iar concomitent s-au pregătit linii de furtun de la autospeciale, pentru a proteja vecinătățile punctului de transformare", susțin reprezentanții ISU Cluj.
Incidentul nu a afectat funcționarea spitalului și nici nu au fost necesare măsuri speciale, respectiv evacuarea personalului medical sau a pacienților.
Alimentarea cu energie elctrică este asigurată în continuare pentru zonele sensibile, fiind sistată parțial doar în zonele administrative și în policlinica spitalului, care este situată într-o clădire separată.
.