Incendiul care izbucnit, marţi seară, în cartierul Bucureştii Noi, din Capitală, a fost localizat. În prezent, nu mai există posibiliăţi de propagare, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin. Flăcările au afectat patru imobile, nefiind semnalată nicio persoană rănită, relatează news.ro.
La fața locului s-a acţionat cu 10 autospeciale de stingere, două autoscări, o mașină de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Nu au fost înregistrate victime.