Un incendiu devastator a izbucnit în urmă cu puțin timp la o pensiune din localitatea argeșeană Valea Mare Pravăț. Din primele informații, se pare că incendiu a cuprins toată pensiunea, restaurantul, bucătăria. Din păcate, flăcările au distrus complet localul, nemaiexistând posibilitatea să fie salvat ceva.
Nu se știe până în momentul de față care este cauza producerii incendiului care a devastat întreaga pensiune.
Au intervenit pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și de la Punctul de Lucru Rucăr cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și cu o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime.
Conform sursei citate, incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafață de aproximativ 430 de metri pătrați. Clădirea este de tipul parter + etaj + mansardă.
În sprijin mai intervin două autospeciale de stingere de la ISU Brașov. În total, mijloace de intervenție angrenate în această misiune: zece autospeciale de stingere (dintre care două de la ISU Brașov), o autoplatformă, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ.