"Ca rezultat al eşecurilor tuturor demersurilor făcute de conducerea C.N.S.A.S. în materie salarială, angajaţii instituţiei noastre se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colegii din alte instituţii publice din administraţia publică centrală, încă de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fapt care a creat şi continuă să provoace o stare de nemulţumire profundă, fiind trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici", se precizează în comunicat.
Revendicările sindicaliștilor sunt:
1. Aplicarea fără întârziere a prevederilor Legii 153/2017 şi încadrarea tuturor angajaţilor C.N.S.A.S. pe grila maximă de salarizare, care ar fi trebuit a fi aplicată la data de 01.01.2022 şi care nu se aplică nici la data redactării prezentului comunicat ;
2. Calcularea sporului de condiţii vătămătoare în cuantum de 15%, aşa cum este prevăzut în ordinele de numire în funcţie, respectiv contractele individuale de muncă ;
3. Acordarea unei majorări de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii.
În paralel, zeci de mii de sindicaliști din Educație se află în a patra zi de proteste la București.