Până la data de 9 mai au fost confirmate 1.192 de cazuri de infectare cu tulpina britanică (B.1.1.7) a coronavirusului, față de 1.114 în urmă cu o săptămână și 10 cazuri cu tulpina braziliană (P.1), respectiv 6 cu tulpina sud-africană (B.1.351), cu câte unul mai mult decât în săptămâna precedentă.
În total, au fost realizate 1.791 de secvențieri ale genomului SARS-CoV-2, rata de confirmare fiind de 67%.
Dintre cele 1.192 de cazuri cu variantele care determină îngrijorare, 30 de persoane au decedat până acum – 27 infectate cu tulpina britanică și 3 cu tulpina braziliană.
La unul dintre cazurile confirmate cu linia genetică B.1.1.7, având județ de infectare Suceava, la unul dintre cazurile confirmate cu linia genetică B.1.351, având județ de infectare Ilfov, și la unul dintre cazurile confirmate cu linia genetică P.1, infectat în București, a fost depistată mutația E484K.
„Mutația E484K nu reprezintă ea însăși o nouă variantă, ci este o mutație care a fost identificată inițial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) și, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutația se află în proteina spike și pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil, asupra eficacității vaccinale, în sensul scăderii acesteia”, se arată în raportul INSP.