„„Astăzi (Joi - N.R.), Dodon urma să plece peste hotare la ora 09:00. Au fost găsite mijloace bănești a unui stat străin în sume mari,care indicau faptul că se intenționează de a părăsi teritoriul R.Moldova”, a declarat procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, citat de TVR Moldova.
Acesta a mai menționat că a susținut demersul privind aplicarea măsurii preventive pentru un termen de 30 de zile în privința învinuitului Igor Dodon
Acuzatorul de stat a mai spus că a prezentat mai multe probe care în viziunea acuzării reprezintă temeiuri reale și judiciare și confirmă riscurile eschivării, a ingerinței în urmărirea penală în vederea distrugerii probelor, a săvârșirii unor noi infracțiuni, dar și organizării unor dezordini publice.