Profesorul de religie de la Şcoala Vizantea Răzăşească este acuzat că a agresat în timpul orei trei elevi care deranjau liniştea în clasă.
Profesorul s-a ales cu dosar penal după incidentul din şcoală şi riscă să-şi piardă postul în învăţământ, în conditiile în care se află în primul său an de activitate didactică, scrie Adevărul.
Pe unul dintre elevii scandalagii, dascălul l-ar fi lovit peste cap cu Biblia.
“Este adevărat că a agresat copiii în timpul orei, domnul profesor motivând că erau obraznici, nu ascultau, nu au stat la locul lor şi-au aruncat genţile prin clasa, au deplasat un scaun. Este primul an la şcoală noastră şi primul an în învăţământ, are 32 de ani, are la noi 10 ore şi la o altă şcoală restul în completare. Pare un băiat liniştit care nu a dat semne că ar fi violent”, a declarat directorul şcolii, profesorul Fănică Mărăşteanu.