Primarul susţine, însă, că toate semnele de circulaţie au fost montate cu acordul Poliţiei. Oamenii din oraş susţin că multe dintre ele sunt puse anapoda.
Şeful Inspectoratului judeţean de poliţie Dâmboviţa spune că indicatoarele au fost montate în număr prea mare, haotic şi fără respectarea legii.
”Cu proiectul ăsta e o bătaie de joc... cu indicatoarele rutiere. Mă uitam de exemplu la DSVSA... au pus la ieșire din curte trei ţevi. Au pus un indicator trecere de pietoni, deşi în prelungirea trotuarului, la ieșire din curti, indiferent de instituţie, nu se face trecere de pietoni. Una era fără nimc şi a treia era STOP, oameni buni. Când le-au pus nu au luat aprobarea de la poliţia Rutieră? Nu. Proiectul a fost aprobat acum şase sapte ani, pe trei hârtii. Trebuie să le pună legal, alea sunt puse cu încălcarea legii”, susține șeful IPJ Dâmbovița.
Primarul susţine, însă, altceva. ”Niciunul din aceste indicatoare din municipiul Târgovişte nu a fost pus fără acordul poliţiei şi fără avizul Poliţiei, nici măcar unul. Faptul că sunt 20 de indicatoare la giratoriu, 150 la giratoriu şi asa mai departe reprezintză rezultatul analizei acestor indicatoare şi a planului privind siguranța circulaţiei de către toate instituţiile interesate, care şi-au dat avizul cu privire la amplasare lor”, a declarat acesta.
Aceasta nu este singura anomalie întâlnită la Târgovişte. O trecere de pietoni, de exemplu, este inutilizabilă. Pleacă dintr-un loc de parcare şi se opreşte în spaţiul care ar fi trebuit să fie verde.
Oraşul se află într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene în valoare de 38 de milioane de euro. Proiectul presupune asfaltarea mai multor cartiere, amenajarea spaţiilor verzi, a parcărilor şi a drumurilor.