Este revoltă printre persoanele cu deficiențe de vedere. Reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România sunt foarte nemulțumiți și spun că vor organiza și un protest în data de 19 septembrie. Apelul făcut de către pensionarii nevăzători atrage un semnal de alarmă, iar aceștia spun că este nevoie urgentă de modificări și asta pentru că prevederile din noua lege îi dezavantajează.
În plus, în urma recalculării, cei mai mulți spun că pensiile le-au fost înghețate, ba mai mult că unii dintre aceștia au avut pensiile scăzute de la 2.000 de lei, de exemplu la puțin peste 800 de lei. Dacă este să ne uităm pe aceste prevederi, pentru a se putea pensiona seniorii nevăzători trebuie să aibă o vechime echivalentă cu o treime din stagiul de cotizare, care potrivit legii 263 din 2010 se ia în calcul ca stagiul complet de cotizare, însă potrivit nouii legi, care va intra în vigoare cu data de 1 septembrie, practic se vor lua în calcul doar anii în care s-a pătit efectiv cotizații la stat iar în acest context, pensionarii nevăzători sunt foarte nemulțumiți, spun că sunt dezavantajați și că vor ieși în perioada următoare în stradă pentru a-și cere drepturile.