Grup infracțional, la Vama Constanța: S-au sustras de la control 585.620 de parfumuri contrafăcute cu însemne ale unor brand-uri de lux

Prfumuri contrafăcute sustrase de la control vamal
Prfumuri contrafăcute sustrase de la control vamal

La data de 11.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Anticorupție au efectuat un număr de 57 percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea, Ilfov și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.