Noua ofertă a Guvernului pentru profesori va fi prezentată membrilor de sindicat în regim de urgenţă, în aşa fel încât aceştia să se poată pronunţa dacă greva o să continue sau se va încheia, au anunţat, miercuri, liderii sindicatelor din educaţie, la finalul discuţiilor de la Guvern.
"Guvernul ne-a propus astăzi să se acorde până la finalul anului o sumă brută lunară de 1.000 lei pentru fiecare din categoria persoanelor didactice, 400 de lei pentru personalul nedidactic, de asemenea, o ordonanţa de urgenţă prin care să prindă acel principiu pe care noi l-am clamat în permanenţă, şi anume în noua grilă de salarizare profesorul debutant să aibă salariul de plecare egal cu salariul mediu brut pe economie, iar prima tranşă pentru anul 2024 să fie de 40%. Aşa cum am spus şi premierului, acum mergem la oameni, îi consultăm şi să vedem care va fi răspunsul", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Întrebat ce preconizează că vor răspunde sindicaliştii la noua propunere a Guvernului, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a replicat: "Nu contează ce credem noi în momentul de faţă, contează ce vor crede colegii noştri. Atât comunicatul Guvernului, cât şi rezultatul discuţiilor de astăzi va fi adus la cunoştinţă în regim de urgenţă, astfel încât să se poată pronunţa".
El a mai spus că "foarte curând" se va afla dacă greva va fi suspendată sau va continua.