În Danemarca, numărul maxim de persoane la adunările publice a fost redus de la 100 la 50. De asemenea, programul barurilor şi restaurantelor a fost limitat până la ora 22.00, iar purtarea măştii va fi obligatorie în aceste unităţi, cu excepţia cazului în care clientul este aşezat.
Premierul danez a anunţat că noile restricții se aplica de sâmbătă şi vor dura până pe 4 octombrie.
Și în Grecia autorităţile au anunţat vineri înăsprirea restricţiilor antiepidemice în zona Atenei, ca urmare a „tendinţei constant crescătoare” a epidemiei de Covid-19.
Noile măsuri intră în vigoare de luni și sunt valabile până pe 4 octombrie. În acest interval, , sunt suspendate concertele în spaţiile închise şi deschise, numărul persoanelor care pot participa la nunţi, botezuri şi funeralii nu poate fi mai mare de 20, iar la orice altă adunare adunare în spaţiul public mai mult de 9, potrivit Reuters.
De asemena, persoanelor trecute de 68 de ani li se recomandă să-şi limiteze deplasările, să evite transportul public şi să poarte mască.