"Cred că dl. Ciucă va reuși să strângă o majoritate. Prin statura sa de om al ordinii, de om eficient va reuși să treacă cu bine peste această criză din sănătate, dar și peste criza din energie, și cu sprijinul Paralmentului, care va trebui să realizeze și reformele din Programul de Reziliență (PNRR)", a afirmat Falcă.
Întrebat pe ce formațiuni politice se bazează PNL pentru a susține un guvern liberal condus de Nicolae Ciucă, în prezent ministru interimar al Apărării, Gheorghe Falcă a afirmat: "Se va vedea în momentul în care se vor purta negocieri. Urgența de a formă un guvern e imperativă. Cred că în scurt timp vom forma un guvern stabil. Momentan îi avem pe partenerii de la UDMR și vom vede după negocieri. (...) Avem premierul desemnat și el va realiza astfel de negocieri".