Gheorghe Dincă, inculpat pentru omor în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, a fost readus marţi seara în arestul IPJ Olt, după cea de a doua zi de reconstituiri efectuate la Caracal şi în împrejurimi.
Gheorghe Dincă a participat la reconstituire în cazul dispariţiei Luizei Melencu. El a fost dus la Caracal, pentru reconstituiri la domiciliul său, dar şi pe o stradă din municipiu, de unde ar fi luat-o pe Luiza "la ocazie" şi pe un drum din afara oraşului, unde ar fi aruncat telefonul fetei.
Reconstituirea a continuat la casa lui Dincă. În curtea casei acestuia, dintr-o maşină, o poliţistă având mâinile legate la spate cu o curea, a fost condusă în casă de suspect, care o ţinea de braţ. Ulterior, Gheorghe Dincă a ieşit din casă purtând în braţe un sac din plastic de culoare neagră în care se afla un manechin din material sintetic. El a pus apoi sacul pe umăr şi l-a cărat spre grădină, unde l-a ars, cum a susţinut că a procedat şi cu trupul Luizei Melencu.
Dincă s-a mai deplasat cu anchetatorii la marginea unei păduri situată la ieşire din Caracal, unde a dus un sac de plastic de culoare neagră, zona fiind aceeaşi în care au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care suspectul a susţinut că ar fi fost ale fetei.
La Caracal, dar şi în alte zone în care s-a desfăşurat reconstituirea, au fost prezente mama Luizei Melencu, bunicul fetei şi rude ale adolescentei, care şi-au exprimat revolta şi au încercat de mai multe ori să treacă de forţele de ordine spre a ajunge la Dincă.
În timpul reconstituirii de la casa lui Dincă, mamei Luizei Melencu i s-a făcut rău, fiind ajutată de cei prezenţi şi apoi asistată de un echipaj medical.
La reconstituire a participat şi avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.
Dincă a fost din nou huiduit de oamenii de pe stradă, de fiecare dată când a fost în afara locuinţei, aşa cum s-a întâmplat şi luni, când a participat la reconstituire în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu.
La deplasările anchetatorilor prin Caracal şi în alte zone unde se face reconstituirea sunt prezente mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi.