Buffet a trecut deja în revistă companiile listate în SUA şi nu au mai rămas prea multe de cumpărat care să-i trezească apetitul. Decizia sa ar trebui să-i pună în gardă pe investitori” a declarat Steven Hanke, profesor de economie aplicată la Universitatea Johns Hopkins.
Buffett a redus participaţia Berkshire Hathaway la Apple în ultimul trimestru, ceea ce a alimentat o creştere de 21 de miliarde de dolari a grămezii sale de cash . Rezerva de cash a ajuns la un nivel record de 189 de miliarde de dolari. El a prezis că suma va depăşi 200 de miliarde de dolari până în iunie.
Celebrul investitor şi CEO al Berkshire caută de mult timp să facă un pariu gigant, însă nimic din ce se află pe piaţă nu l-a convins pe miliardar.
Hanke, fost consilier economic al lui Ronald Reagan, a fost preşedinte al Toronto Trust Argentina în perioada în care acesta a fost cel mai performant fond mutual din lume în 1995.
El a remarcat că, dacă Buffett doreşte să cumpere 5% din acţiunile unei companii publice şi să investească cel puţin 10 miliarde de dolari, el este limitat la cele câteva întreprinderi cu o valoare de peste 200 de miliarde de dolari în care nu este deja investitor.
„Pare un pariu riscant, mai ales că Buffett pare să vadă la orizont nori de furtună economică şi geopolitică” a mai spus Hanke.
Hanke a subliniat, de asemenea, că Buffett caută să parieze pe companii care au o evaluare atractivă şi care sunt practic sigure că vor performa în următorii cinci ani.
Buffett a subliniat importanţa numerarului atunci când acţiunile sunt scumpe, creşterea globală este slabă , iar conflictele fac ravagii peste hotare, în timpul adunării acţionarilor din această lună.
Activele lichide ale Berkshire aduc cu siguranţă randamente mai mari decât în trecut, datorită creşterilor ratelor dobânzilor gestionate de Rezerva Federală din 2022, care au reuşit să reducă inflaţia.
Compania lui Buffett a obţinut anul trecut 15,6 miliarde de dolari din dobânzi, dividende şi alte venituri din investiţii, mai mult decât dublu faţă de cele 7,5 miliarde de dolari obţinute în 2021.