La data de 19 ianuarie, ora 09.42, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel 112, de un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliție, o femeie în vârstă de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia.
Aceasta a intrat în serviciu la ora 08.00.
Era promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, iar ultimul aviz psihologic a fost primit în anul 2020.
La fața locului, s-a deplasat o echipă de cercetare, pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului.