„Trebuie interzisă implicarea serviciilor de informații în mediul de afaceri. Sorin Oprescu mi-a spus, în urmă cu un an, că nu a dat un contract unei firme trimisă de generalul SRI Florian Coldea, contact de termoficare de 500 de milioane de euro, motiv pentru care au început problemele. După discuția cu Oprescu, am mai auzit și alte lucruri. Eu, ca om de afaceri, nu pot să mă bat cu Coldea. Cât am fost primar nu am avut astfel de probleme, dar de prin 1996 au început serviciile să se ocupe cu așa ceva. Serviciile ar trebuie să aibă bugete mari, dar să facă ceea ce trebuie. Ei au acoperiții și informațiile, dar nu putem să ne amestecăm în economie. O să rămână țara cu afaceri doar în servicii. Eu unul nu mă bat cu el. Cine va avea firmă, trebuie să asculte ce afaceri trebuie să facă. În Belgia, nu am întâlnit așa ceva. Cred că sunt puține statele europene care au o astfel de legislație, așa ca a noastră”, a declarat George Pădure în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.