„Nu mie mi se datorează povestea lui, chiar dacă eu l-am descoprit. L-am văzut în acestă vară, în tabăra organizată de noi. George nu ne-a povestit niciodată ce se întâmplă acasă. Am cumpărat ce am putut, pe loc, iar apoi ne-am hotărât să mediatizăm cazul. Este un exemplu de tânăr care își întreține familia, merge la școală. Stătea pe trotuar și vindea legume, nu pentru el, ci pentru familia lui și pentru medicamnete.
Sorin Constantinescu este un om de afaceri din Bucuregști, care a venit în Iași ca să-i reconstruiască locuința lui George. A spus da, din prima. A plătit atunci și prima tranșă de bani pentru materiale. Ne-am gândit să schimbăm toată casa. Am aruncat tot la gunoi, iar acum va avea un nou cămin. Ne bucurăm că și datorită celor de la Realitatea, domnul Sorin l-a ajutat pe George”, a declarat Ciprian Mihalcea în emisiunea LEGILE PUTERII.