"Vedeți câtă nevoie este astăzi de Armată și de Poliție. Oamenii care sunt întotdeauna în prima linie, oameni care jură, și nu sunt vorbe mari, să își apere țara chiar cu prețul vieții. E o perioadă complicată, cu război la graniță, cu criză energetică internațională, criză alimentară, se preconizează o criză financiară internațională. Oamenii, pe bună dreptate, își pun întrebări, au nevoie de siguranță.
Suntem membri NATO, membri UE dar suntem națiunea română și trebuie să ne batem pentru România. Am discutat printre altele de Schengen, a fost greu de digerat faptul că Austria s-a opus.
Sunt un om care în calitățile pe care le-am avut am muncit să îndeplinim toate condițiile de aderare în Schengen, le îndeplinim de peste 10 ani.", a declarat Gabriel Oprea.