Sindicatele din administrația publică vor da în judecată Guvernul României dacă situația rămâne la fel, iar funcționarii își vor primi salariile diminuate.
"30.000 de funcționari din administrația publică centrală nu au beneficiat de intervenția statului ca să nu fie afectate salariile nete. Statul este obligat de Ordonanța 90/2017 să ajusteze brutul. La unii au dat banii, la alții au dat doar parțial sau nu au dat deloc", a declarat, la Realitatea TV, Sebastian Oprescu, liderul sindicatelor din administrația publică.
Tăierea salariilor din administrația publică vine ca urmare a trecerii contribuţiei de la angajator la angajat, dar şi ca urmare a aplicării noii legi a salarizării.
Revoluţia fiscală îi loveşte pe bolnavi, inclusiv pe cei de cancer, dar şi pe gravide
În urmă cu o săptămână, sindicatele au anunțat care sunt cei mai afectați angajați: cei de la Ministerul de Externe, Ministerul de Interne și Ministerul Transporturilor.
„În funcție de procentele pe care le vor pierde, aș putea să identific Ministerul de Externe ca și cap de listă, în sensul că aceștia pierd foarte mult la salariu prin aplicarea legii salarizării și prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat. Funcționarii publici din conducere, cu toate că se referă și la șeful de birou, șef serviciu, director, director general și așa mai departe, aceștia pierd undeva la 37-38% la sută", a spus Sebastian Oprescu.
El a mai spus că acum analizează situația fiecărui ordonator principal de credite. „Aici avem cele mai mari probleme, la nivel administrației publice centrale, nu la cea locală – unde se aplică un alt principiu de acordare a salariului. Iar un lucru nelalocul lui, în condițiile în care funcționăm după aceeași lege a funcționarilor publici", a mai spus liderul de sindicat.
Moțiune simplă împotriva ministrului Muncii Lia Olguța Vasilescu. I se cere demisia
Sindicalistul a explicat că scăderile de salarii vin „de la limitarea prin grila de salarizare a creșterii salariale". „În momentul în care noi nu creștem cu 25% salariile din cauza faptului că această grilă pune un prag superior, automat acei 22,5% ce reprezintă contribuții se iau din netul de astăzi, luându-se din netul de astăzi, acești colegi pierd la salariu. Nici pe departe o creștere salarială. Sau nici măcar o creștere substanțială, așa cum au anunțat în decursul timpului partidele de la guvernare", a punctat Oprescu.